Despre frumusetea unei nunti restranse (sala Regina Maria)

By Administrator,

Daca ti-ai imaginat intotdeauna ca vei avea o nunta restransa, cu familia si prietenii apropiati, avem o veste buna pentru tine: mereu se transforma in petreceri pe cinste. Fara exceptii. Apropierea dintre invitati, faptul ca apuci sa vorbesti cu fiecare si sa adaugi amintiri cu oamenii importanti din viata ta, sunt aspecte pozitive importante pe care ar trebui sa le ai in vedere.

Locatia ideala?

Sala mica de la Sun Garden Resort & Spa, Regina Maria, este alegerea ideala pentru o nunta cu aproximativ 100 de invitati. Peretii sunt acoperiti cu oglinzi, astfel se creeaza senzatia ca spatiul se dubleaza ca dimensiune. O sala in care combinatia de verde cu auriu sustine firesc restul elementelor din sala: tablourile cu familia regala, arcadele mari si perdelele cu un luciu discret. Daca nu ai ajuns niciodata in aceasta locatie, iti recomandam calduros sa le faci o vizita – arata splendid in orice anotimp, datorita faptului ca natura isi schimba culorile constant.

 

Decor prezidiu

Penultima nunta din acest sezon ne-a reconfirmat tot ce v-am povestit mai devreme. A fost un eveniment la care am participat atat in calitate de decoratori, cat si de organizatori. Dintre toate momentele speciale pe care le-am pregatit alaturi de ei, preferatul nostru ramane dansul mirilor cu piesa Once upon a December, cu toate lumanarile din sala aprinse, o atmosfera de poveste si mirii nostri care se priveau cu dragoste in timpul piruetelor. O imbratisare data pe treptele bisericii de tata miresei, in drumul spre altar, ne-a emotionat pe toti, iar acompaniamentul ulterior al cvartetului a fost exact acel detaliu care a facut invitatii sa spuna ca totul este divin. 

Lucreaza cu noi

Suntem bucuroase sa impartasim cu voi si feedback-ul avut de la mirii nostri, Carla & Mihai, care ne-au incredintat pe maini coordonarea totala a evenimentului:

“Va multumim pentru o nunta ca in povesti! Ati fost designeri vestimentari, cititoare de ganduri si spiridusi neobosititi. Ati fost minunate, ma bucur nespus pentru ca ne-ati fost alaturi si am avut o nunta de vis in fiecare detaliu! Decorul a fost absolut superb pe toate partile, lumanarile magice, si ati avut atata grija de noi. Va multumim din suflet!”
 
Carla si Mihai

 

Multumim colaboratorilor nostri care ne-au ajutat sa conturam aceasta nunta:

Aranjamente florale @Filomena Brisc

Imprimate @Pink Paperland 

Tort @Emma Cremma

Fotografii @Ionut Fechete (mai multe imagini cu atmosfera de la aceasta nunta, care ii poarta semnatura, sunt disponibile aici)

  Category: Uncategorized
  Comments: Comments Off on Despre frumusetea unei nunti restranse (sala Regina Maria)

Raluca & Mihnea ( nunta de toamna la Sun Garden)

By Administrator,

De fiecare data cand primim pozele de la un eveniment facem o calatorie in timp care, de obicei, ajunge sa fie povestita pe blog. Prin natura meseriei noastre de decoratori & event planners intalnim oamenii inaintea unor momente cheie din viata lor. Alaturi de unii ne pregatim cate un an intreg pentru nunta, cu altii petrecem poate doar trei luni de zile. Si asa ajungem sa trecem print-un roller coaster de emotii, incheind cu niste oameni care ne-au trecut pragul in ipostaza de clienti si pleaca in ipostaza de prieteni. O situatie inevitabila, avand in vedere ca ajungem sa le cunoastem familia, sa stim preferintele mirilor, visurile si sa fii alaturi de ei in momentul unui legamant pe viata. Pe langa timp, resurse si experienta, punem mult suflet in evenimentele care ne poarta semnatura. Iar cel pe care vi-l aratam astazi e unul tare aproape de inimile noastre. Asadar, cum arata o nunta de toamna in viziunea echipei Vanilla Events? 

Decor nunta de toamna

Mirii din aceasta postare ne-au cucerit de la primii pasi in showroom. Raluca, mireasa noastra, ne-a spus de la inceput ca isi doreste ceva aparte, ceva diferit. Avand o personalitate puternica, o fire efervescenta si dinamica i-am propus imediat o culoare pe masura, pe care abia asteptam sa o folosim intr-un decor deosebit. Pentru ca nunta a avut loc in Septembrie, paleta cromatica a florilor, dominata de burgundy, ne sustinea propunerile asa ca zis si facut. In trei luni de zile totul a fost batut in cuie, pentru o nunta care poarta semnatura Vanilla Events pana la cele mai mici detalii. Ceremonia religioasa a avut loc la Capela Sun Garden, lucru pe care il recomandam cu drag mirilor. Se pot bucura de moment, fara presiunea timpului, iar natura e fundalul perfect pentru pozele care se fac intre ceremonie si receptie. Pentru Raluca si Mihnea am creat un culoar din piedestale de lemn, pe care am folosit aranjamente florale diferite. Decorul a sustinut armonios florile prin elemente din sticla, alb si un bronz cu o stralucire usoara.

Cigar corner – un cadou minunat pentru domni

Nou in stocul Vanilla Events: Vaze aurii din sticla,100 cm
Nou in stocul Vanilla Events: Suporti minimalisti aurii, 80 cm

Multumiri speciale colaboratorilor nostri:

Personalului de la Restaurantul Sun Garden Resort & Spa (Sala Eden)

Aranjamente florale: Atelier Floral Filomena Brisc

Fotografii: Paul Boldut Photography

Torturi: Emma Cremma

Imprimate: Pink Paperland

Tinuta miresei: Loulou

Casa de piatra, Raluca si Mihnea! Va multumim ca ne-ati ales pentru o “Nunta de toamna” de vis.

  Category: Uncategorized
  Comments: Comments Off on Raluca & Mihnea ( nunta de toamna la Sun Garden)