Nuntă la Palat 2018: Grecia (temă marină)

By Administrator,

Astăzi continuăm povestea începută în postarea anterioară legată de Nuntă la Palat. Nunta cu temă marină este una îndrăgită de clienții noștri, prin urmare am ales Grecia pentru cea de-a doua propunere în cadrul târgului. Am creat astfel un tablou simplificat din punct de vedere cromatic, ca o alternativă pentru multitudinea de culori folosite la India. Serenity blue este o culoare absolut superbă, un albastru desaturat, liniștitor, care se potrivește de minune cu nuanțe estompate de gri sau roz. Am decis să folosim elemente cu accente de argintiu și întregul decor, deși pare aerisit și chiar minimalist în comparație cu India, este de fapt complex și abundent în detalii. Șervețelele par simple, însă au o broderie cu trandafiri atât de fină încât nu o sesizezi decât la o privire atentă. Cilindri pot fi accesorizați cu nisip și scoici, însă recomandăm și varianta cu apă și lumânări plutitoare sau chiar accesorizarea lor cu flori. Cu gândul la o nuntă în aer liber, ne-am jucat cu drapaje, dar și globuri suspendate. În această postare le veți găsi accesorizate cu scoici, însă pentru un cadru foto sau pentru a înfrumuseța o terasă le propunem cu mici lumânări electrice.

Elementele de decor cele mai apreciate au fost scaunele transparente Chiavari – indiferent că se folosesc pe varianta albă, aurie sau în ce vedeți în pozele de mai jos, efectul este unul spectaculos. Pentru nunta cu temă marină recomandăm călduros această paletă cromatică, iar micile detalii personalizate (invitații, meniuri, place cards, etichete de candy bar, listă de invitați etc) se pot stabili în cadrul unei întâlniri cu echipa noastră.

Aranjamentele florale sunt semnate de către atelierul de creație ale colaboratoarei noastre Filomena Brisc, iar fotografiile sunt semnate de Florin Gherghel.

Pentru o ofertă personalizată vă așteptăm la showroom-ul nostru. De asemenea, dacă vă doriți să vedeți catalogul nostru de decorațiuni – vă rugăm să ne trimiteți un e-mail pe adresa [email protected]

Abia așteptam să vă cunoaștem și să concretizăm nunta viselor voastre.

Celebrate in style!

 

  Category: Uncategorized
  Comments: Comments Off on Nuntă la Palat 2018: Grecia (temă marină)

Echipa Vanilla Events – dincolo de evenimente

By Administrator,

Pentru echipa Vanilla Events începutul de an stă mereu sub semnul schimbării datorită numeroaselor târguri la care participăm și a faptului că ne reînoim portofoliul de decorațiuni cu această ocazie. Însă, astăzi vrem să vă povestim despre alte schimbări, care țin de structura echipei. De curând firma noastră a sărbători șapte ani de existență, perioadă în care s-a impus pe piață prin profesionalismul echipei și estetica rafinată atat de caracteristică evenimentelor care ne-au purtat semnătura. Dupa sute de evenimente sărbătorite cu stil, Carmen Biriș, fondatoarea și managera firmei Vanilla Events s-a retras din domeniu, firma fiind preluată în totalitate de către asociata ei – Denisa Nicoară. Am pășit în noul an cu forțe proaspete, dar și cu un management nou care, după cum veți observa, se va reflecta în toate proiectele în care ne vom implica și propunerile stilistice pe care le vom prezenta pe parcursul acestui an.

Îți mulțumim, Carmen, pentru că ai creat acestă lume în tonuri pastelate, care n-a cucerit doar inimile clienților pe care i-am avut, ci și pe ale noastre. 

Așadar, cu gândul la cel puțin încă șapte ani de evenimente memorabile, vă invităm să ne cunoașteți.

Pentru că suntem mereu în căutare de furnizori auxiliari pentru clienții noștri ( florării, cofetării, formații, fotografi, videografi etc) și suntem interesate de identificarea celor mai avantajoase oferte – Denisa așteaptă mailurile voastre în cazul în care vă doriți să colaborați cu Vanilla Events.

[email protected]

Oana & Fica vă așteaptă la showroom-ul nostru (str. Constantin Brancusi, nr. 16, Cluj Napoca)  pentru a realiza oferte personalizate pe baza preferințelor dumneavoastră și particularitățile locației, indiferent de tipul evenimentului (cerere în căsătorie, logodnă, nuntă, botez, party surpriză etc).

[email protected]

[email protected]

Showroom-ul nostru se află pe str. Constantin Brancuși, nr. 16, Cluj Napoca, unde vă așteptăm cu drag ca să conturăm niște evenimente de vis.

Celebrate in style!

  Category: Uncategorized
  Comments: Comments Off on Echipa Vanilla Events – dincolo de evenimente